As vrea sa-mi scrijelesc undeva dezamagirea de OM si oameni. Mi-as ascunde-o sub piele ca sufletul sa isi ia timp in a-si fauri anticorpii. Si as mai incrusta-o in scoarta unui fag tanar, lang-o cadere de ape, pentru ca natura iarta. Iar cu fiecare an asezat inelar pe trunchiul sau, ar fi tot mai departe de esenta. Privirea erodata pe colturile mintii tale imi aseaza revolta la limita estomparii. stiu ca sunt oameni si oameni si-as vrea sa pot discerne dincolo de vicii, fara pretul unei dependente de suferinta al primei femei ce si-a iubit calaul.
Compromisul prea putin cicatrizat al cunoasterii tale, si-ale tale, aridizeaza orice palma de lut cat de fertil. Uneori e mult pana la prima ploaie ca izvorul sa-nceapa din nou sa curga..
marți, 22 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)